Se afișează postările cu eticheta slalom. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta slalom. Afișați toate postările

sâmbătă, 13 martie 2010

Felix Neureuther a castigat ultima cursa a sezonului

Niciodata sa nu-ti alungi pasiunile... A fost rationamentul de la care a pornit Felix Neureuther in ultima cursa a editiei 2009/2010 a Cupei Mondiale, slalomul de la Garmisch Partenkirchen.

In localitatea sa natala, schiorul care se gandise la retragere din cauza rezultatelor nesatisfacatoare, a confirmat regula proverbiala ca nemtii nu renunta decat dupa oprirea cronometrului si a reusit sa castige.

Fiind al 4-lea in prima mansa, Neureuther a avut de traversat momente pline de tensiune la evolutiile primilor 3. Pe rand Andre Myhre, Julien Cousineau si Mangred Pranger nu si-au confirmat clasarile si germanul a obtinut a doua victorie a carierei.

Lupta pentru victorie a fost dublata de un duel pentru Globul de cristal intre Reinfried Herbst si Julien Lizeroux. Austriacul a avut un rezultat slab, locul 9, dar a reusit sa obtina distinctia pentru un avans de 22 de puncte, in contextul in care francezul a venit pe 4.

Niciunul dintre primii 3 din ierarhia generala nu a terminat cursa, elvetienii Janka si Cuche neluand startul, in timp ce Benjamin Raich a abandonat in mansa secunda.

Rezultate:

1. Felix Neureuther (GER) 1:43.63
2. Manfred Pranger (AUT) 1:43.92
3. Andre Myhrer (SUE) 1:43.98

Clasament:

1. Carlo Janka (ELV) 1197 puncte
2. Benjamin Raich (AUT) 1091 puncte
3. Didier Cuche (ELV) 952 puncte

sâmbătă, 27 februarie 2010

Maria Riesch devine dubla campioana olimpica

La ultimul concurs pentru schiul alpin feminin, Maria Riesch a mai castigat inca un titlu olimpic, devenind singura dubla campioana a schiului alpin de la Vancouver.

Riesch a avut cel mai bun timp in prima mansa si 14 sutimi au lipsit ca podiumul sa o cuprinda si pe sora ei, Susanne, care a terminat pe 4.

Ea a fost urmata de Sarka Zahrobska la 40 de sutimi si de medaliata cu bronz de la Torino, Mariles Schild, la 65 de sutimi.

Campioana olimpica din urma cu 4 ani, Anja Paerson, a fost a 20-a la o distanta de peste doua secunde fata de Riesch si practic fara sanse la medalii. Mansa secunda a fost si mai dura cu suedeza, care nu a terminat cursa.

Aceeasi situatie a afectat-o si pe Susanne Riesch, care a avut nevoie de consolarea surorii mai mari, pentru a depasi momentul.

Mult timp, lidera a fost Elisabeth Goergl, care avea sa aiba la final al doilea timp al mansei secunde, multumita caruia a terminat pe locul 7, urcand 15 pozitii fata de prima mansa.

Cel mai bun timp in mansa l-a avut o alta reprezentata a Austriei, Mariles Schild. In ciuda vizibilitatii reduse si a ninsorii care au marcat competitia, prin evolutia sa, Schild si-a depus candidatura la aur.

Zahrobska nu a putut sa o depaseasca, in ciuda avansului din prima parte si doar Maria Riesch mai era in masura sa o intreaca pe austriaca.

Cu avansul celor 65 de sutimi, Riesch a dat dovada de precautie si desi a facut mici greseli, a avut in final aproape o jumatate de secunda avans.

A fost pentru a treia ora in istoria Jocurilor Olimpice cand o schioare de origine germana se impune la slalom, Rosi Mittermaier castigand in 1976, iar Hilde Gerg in 1998.

duminică, 31 ianuarie 2010

Hirscher aproape de incredibil

Marcel Hirscher a fost pe cale sa reuseasca un rezultat incredibil in slalomul de la Kranjska Gora, ultimul concurs inainte de Jocurile Olimpice.

Austriacul terminase pe locul 15 in prima mansa, dar el a avut cel mai bun timp in mansa secunda si a avansat in ierarhie pana la asigurarea unei prezente pe podium.

Cu doi competitori inainte de final, Hirscher s-a vazut detronat de pe primul loc de conationalul Reinfried Herbst. Aceasta avea sa si castige, in contextul in care ialianul Giuliano Razzoli, locul 1 in prima mansa, a abandonat.

In acest context, podiumul a fost completat de Julien Lizeroux, speranta Frantei la o medalie olimpica la slalom, in absenta lui Jean Baptiste Grange.

Rezultate:

1. Reinfried Herbst (AUT) 1:45.35
2. Marcel Hirscher (AUT) 1:45.75
3. Julien Lizeroux (FRA) 1:45.88

Clasament:

1. Benjamin Raich (AUT) 1007 puncte
2. Carlo Janka (ELV) 897 puncte
3. Didier Cuche (ELV) 746 puncte

marți, 26 ianuarie 2010

Herbst, cel mai bun la Schladming

Slalomul de la Schladming a fost castigat de Reinfried Herbst, care a inregistrat cel mai bun timp in mansa secunda.

Herbst a fost al doilea dupa prima abordare a partiei, fiind devansat de Manfred Pranger. Acesta din urma a terminat in final pe locul 3, fiind depasit de elvetianul Silvan Zurbriggen, care si-a continuat astfel perioada buna.

Intrecerea a fost de bun augur si pentru Benjamin Raich, care si-a consolidat sefia in ierarhia generala prin clasarea pe locul 4.

Rezultate:

1. Reinfried Herbst (AUT) 1:45.91
2. Silvan Zurbriggen (ELV) 1:46.47
3. Manfred Pranger (AUT) 1:46.73

Clasament:

1. Benjamin Raich (AUT) 903 puncte
2. Carlo Janka (ELV) 829 puncte
3. Didier Cuche (ELV) 746 puncte

duminică, 17 ianuarie 2010

Kostelic simte iar bucuria victoriei la Wengen

La 8 ani de la primul succes obtinut la Wengen, Ivica Kostelic a castigat din nou slalomul de pe partia elvetiana, in buna parte evolutiei din prima mansa.

Croatul a fost urmat de suedezul Andre Myhrer, care nu se mai clasase pe podium din 2006.

Reinfried Herbst a fost al treilea, chiar in fata lui Benjamin Raich, care nu a reusit astfel sa revina pe primul loc in ierarhia generala.

Rezultate:

1. Ivica Kostelic (CRO) 1:40.34
2. Andre Myhrer (SUE) 1:40.63
3. Reinfried Herbst (AUT) 1:40.85

Clasament:

1. Carlo Janka (ELV) 757 puncte
2. Benjamin Raich (AUT) 739 puncte
3. Didier Cuche (ELV) 526 puncte

Slalomul de la Maribor e castigat tot de Zettel

Fara victorie in actuala editie de Cupa Mondiala, Kathrin Zettel si-a gasit schiatul invingator la Maribor, unde a reusit sa castige si slalomul, dupa triumful din slalomul urias.

Norocul a fost cu austriaca, ea profitand si de abandonul compatrioatei Mariles Schild, care inregistrase cel mai bun timp in prima mansa si se afla in avantaj in tipul iesirii din cursa.

Locul secund i-a revenit favoritei publicului gazda, Tina Maze, care a inregistrat cel mai bun timp in mansa secunda. Maze a ocupat in premiera un loc pe podium la o intrecere de slalom.

Pe pozitia a 3-a a terminat Maria Riesch, ce si-a asigurat in mari proportii Globul de Cristal al disciplinei, in contextul in care mai este doar o intrecere de slalom pana la finalul Cupei Mondiale. In plus, ea a revenit pe primul loc in clasamentul general, in contextul in care Lindsey Vonn nu a obtinut calificarea in mansa secunda.

Rezultate:

1. Kathrin Zettel (AUT) 1:42.98
2. Tina Maze (SLO) 1:43.69
3. Maria Riesch (GER) 1:44.26

Clasament:

1. Maria Riesch (GER) 922 puncte
2. Lindsey Vonn (SUA) 894 puncte
3. Kathrin Zettel (AUT) 829 puncte

marți, 12 ianuarie 2010

Maria Riesch recupereaza 80 de puncte fata de Vonn, in urma slalomului de la Flachau

Lucrurile s-au imbunatati putin in bine pentru Maria Reisch, care a reusit sa recupereze 80 de puncte fata de Lindsey Vonn in slalomul de la Flachau.

Vonn nu a trecut de prima mansa, in timp ce Riesch s-a aflat intre primele, alaturi de Mariles Schild si de sora ei, Suzanne.

Sora mai mica a Mariei nu a terminat insa mansa secunda, iar Schild a scapat astfel de o contracandidata la victorie. Schioarea din Austria a fost prea puternica si a castigat.

Rezultate:

1. Mariles Schild (AUT) 1:37.89
2. Maria Riesch (GER) 1:38.23
3. Kathrin Zettel (AUT) 1:38.31

Clasament:

1. Lindsey Vonn (SUA) 894 puncte
2. Maria Riesch (GER) 782 puncte
3. Kathrin Zettel (AUT) 629 puncte

duminică, 10 ianuarie 2010

A 3-a victorie din cariera pentru Julien Lizeroux

Ceata care a impiedicat desfasurarea intrecerii de slalom urias s-a ridicat si a permis schiorilor sa-si dispute victoria in intrecerea de slalom la Adelboden.

Carlo Janka, care spera sa isi reia tricoul de lider nu a terminat prima mansa, in timp ce Banjamin Raich a avut printre cei mai buni timpi.

Surpinzator, primul a fost suedezul Mattias Hargin, schior fara nicio prezenta pe podium in cariera. Acesta l-a depasit pe specialistul Reinfried Herbst.

In mansa secunda, Herbst avea pe traseu cel mai bun timp, dar din elan a ratat si a iesit din intrecere. Totusi nici suedezul nu a avut parte de bucuria unei victorii, el ratand pana si clasarea pe podium.

In atare conditii, Julien Lizeroux, care terminase pe 3 la Zagreb, a obtinut a treia victorie a carierei. Marcel Hirscher a venit pe 2, iar Ivica Kostelic a completat podiumul, pentru a 30-a oara in Cupa Mondiala.

Benjamin Raich a terminat pe locul 4 si a ajuns acum la un avans de peste 60 de puncte fata de Janka.

Rezultate:

1. Julien Lizeroux (FRA) 1:51:88
2. Marcel Hirscher (AUT) 1:52.22
3. Ivica Kostelic (CRO) 1:52.68

Clasament:

1. Benjamin Raich (AUT) 639 puncte
2. Carlo Janka (ELV) 577 puncte
3. Didier Cuche (ELV) 481 puncte

miercuri, 6 ianuarie 2010

Giuliano Razzoli s-a impus in primul concurs al anului

Giuliano Razzoli are o afinitate pentru cursele disputate in zona fostei Iugoslavia. Dupa doua prezente pe podium in Croatia si slovenia, Razzoli a castigat prima intrecere din cariera pe partia de la Zagreb.

El l-a depasit cu 23 de sutimi pe conationalul Manfred Moelgg. Locul 3 a fost ocupat de Julien Lizeroux, aflat la al 5-lea podium in cariera.

Rezultate:

1. Giuliano Razzoli (ITA) 1:50.00 2. Manfred Moelgg (ITA) 1:50.23 3. Julien Lizeroux (FRA) 1:50.49

Clasament:

1. Benjamin Raich (AUT) 589 puncte 2. Carlo Janka (ELV) 577 puncte 3. Didier Cuche (ELV) 481 puncte

duminică, 3 ianuarie 2010

Sandrine Aubert s-a impus la Zagreb, iar Maria Riesch o depaseste pe Vonn

Sandrine Aubert a revenit la victorie si dupa locul 2 ocupat in ultima cursa din 2009, a castigat slalomul de la Zagreb, intaia cursa prezenta in calendarul pe 2010 al Cupei Mondiale.

Intrecerea din Croatia a avut multe rasturnari de situatie si nu a mai existat dominatia fara concesii a unei singure schioare, asa cum s-a petrecut la Lienz.

Invingatoarea de atunci, Mariles Schild, a fost intre primele in prima mansa, dar in partea a doua a iesit din competitie inainte de final, la fel cum s-a intamplat si cu lidera Cupei Mondiale, Lindsey Vonn.

Principala adversara a acesteia, Maria Riesch, nu a prins podiumul, fiind scoasa din top 3 de sora sa, Suzanne Riesch, la al 2-lea podium din cariera. Maria a reusit insa sa treaca pe primul loc, cu un avans de doar 5 puncte.

Kathrin Zettel, a terminat pe locul 2, cu toate ca inregistrase in prima parte cel mai bun rezultat. Ea ramane astfel a treia in ierarhia generala, dar in calendarul Cupei Mondiale urmeaza doua coborari, unde specialista este Vonn.

Rezultate:

1. Sandrine Aubert (FRA) 2:00.36
2. Kathrin Zettel (AUT) 2:00.79
3. Suzanne Riesch (GER) 2:01.10

Clasament:

1. Maria Riesch (GER) 599 puncte
2. Lundsey Vonn (SUA) 594 puncte
3. Kathrin Zettel (AUT) 569 puncte

marți, 29 decembrie 2009

Mariles Schild revine in forta

De doua ori castigatoare a Globului de Cristal la slalom, Mariles Schild a avut parte de cel mai frumos cadou de final de an, castigand slalomul de la Lienz.

Schild, care a lipsit sezonul precedent din cauza faptului ca si-a rupt piciorul, nu a avut nicio rivala si a realizat primul succes din martie 2008.

Ea a avut cel mai bun timp in ambele manse si a castigat cu aproape doua secunde avans fata de Sandrine Aubert, clasata pe locul 2.

Schioarea din Franta, a obtinut al 4-lea podium din cariera, dar intaiul in care nu termina pe primul loc. Kathrin Zettel a venit pe locul 3, in timp ce Maria Riesch nu a reusit sa se apropie de Lindsey Vonn, terminand pe locul 14.

Rezultate:

1. Mariles Schild (AUT) 1:57.65
2. Sandrine Aubert (FRA) 1:59.48
3. Kathrin Zettel (AUT) 1:59.84

Clasament:

1. Lindsey Vonn (SUA) 594 puncte
2. Maria Riesch (GER) 549 puncte
3. Kathrin Zettel (AUT) 489 puncte

duminică, 13 decembrie 2009

Sandrine Aubert ii incurca socotelile Mariei Riesch

Zapada de la Are este pe placul Sandrinei Aubert, care a triumfat in slalomul din localitata suedeza, locul unde obtinuse si ultima victorie din cariera.

Aubert a fost a doua in prima mansa, dar in partea secunda a inregistrat cel mai bun timp si a depasit-o pe Suzanne Riesch.

Sora mult mai cunoscutei Maria, a impresionat asistenta si a jucat mult timp rol de invingatoare. In final ea s-a clasat a 3-a si a obtinut prima prezenta din cariera pe podium.

Chiar daca nu a castigat, Maria Riesch a prelut sefia in ierarhia generala de la Lindsey Vonn, avand un avans de 20 de puncte.

Rezultate:

1. Sandrine Aubert (FRA) 1:43.24
2. Maria Riesch (GER) 143.69
3. Suzanne Riesch (GER) 1:44.20

Clasament:

1. Maria Riesch (GER) 441 puncte
2. Lindsey Vonn (SUA) 421 puncte
3. Kathrin Zettel (AUT) 330 puncte

duminică, 29 noiembrie 2009

A doua victorie a carierei pentru Sarka Zahrobska

Sarka Zahrobska a obtinut a doua victorie din cariera dupa ce s-a impus in cadrul slalomului de la Aspen.

Schioarea din Cehia a depasit-o pe Marlies Schild, clasata a doua si pe Kathrin Zettel, sosita a treia.

Rezultate:

1. Sarka Zahrobska (CEH) 1:43.45
2. Marlies Schild (AUT) 1:44.03
3. Kathrin Zettel (AUT) 1:44.22

duminică, 15 noiembrie 2009

Primul slalom al sezonului i-a revenit lui Reinfried Herbst

Austriacul Reinfried Herbst a castigat primul concurs de slalom al sezonului, desfasurat la Levi in Finlanda.

Daca in intrecerea feminina, configurara podiumului din prima mansa s-a pastrat si la final, disputa masculina a fost mai dinamica si a furnizat rastunarile de situatie asteptate de iubitorii schiului.

Astfel, suedezul Andre Myhrer, care a avut cel mai bun timp in prima mansa, si-a pierdut intregul avans la cea de a doua abordare a portilor si a terminat pe locul 12.

Problemele intampinate de Myhrer, in zona mediana a partiei, au reprezentat neplaceri si pentru alti schiori, printre care si adevarati specialisti ai slalomului, precum Manfred Moelgg si Mario Matt, care au fost nevoiti sa abandoneze.

Herbst (foto Reuters) a evitat pierderea timpului si a obtinut a 6-a victorie a carierei. El a fost urmat de croatul Ivica Kostelic si de francezul Jean-Baptiste Grange.

Rezultate:

1. Reinfried Herbst (AUT) 1:49.79
2. Ivica Kostelic (CRO) 1:50.07
3. Jean-Baptiste Grange (FRA) 1:50.32

Clasamentul Cupei Mondiale dupa 2 concursuri:

1. Ivica Kostelic (CRO) 102 puncte
2. Reinfried Herbst (AUT) 100 puncte
3. Didier Cuche (ELV) 100 puncte

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Levi, locul preferat al Mariei Riesch

Maria Riesch a castigat slalomul de la Levi, a doua intrecere a sezonului. Schioarea din Germania a depasit-o pe Lindsey Vonn, castigatoarea Cupei Mondiale din ultimii doi ani.

Succesul germancei s-a datorat avansului luat in prima mansa fata de Vonn, 22 de sutimi, ecart care a ajutat-o sa pastreze in final un avans de 8 sutimi fata de reprezentanta Statelor Unite.

Partia finlandeza de la Levi ii prieste Mariei Riesch (foto AP), acesta fiind locul in care a obtinut prima victorie din cariera la slalom in 2004 si totodata cele mai multe prezente pe podium, 4.

Locul 3 a fost ocupat de castigatoarea primei curse a sezonului, Tanja Poutiainen, la peste o secunda de timpul invingatoarei.

Rezultate:

1. Maria Riech (GER) 1:48.71
2. Lindsey Vonn (SUA) 1:48.79
3. Tanja Poutiainen (FIN) 1:49.87

Clasament:

1. Tanja Poutiainen (FIN) 160 puncte
2. Maria Riech (GER) 113 puncte
3. Lindsey Vonn (SUA) 109 puncte